Despre carte: 2014 / ..Pădurea de noapte foșnea sub rafalele vântului. Era întuneric și înfiorător, dar tot am fugit pentru că știam că nu mă pot opri. Crengile s-au scârțâit în spatele meu, dar nu mi-a fost frică de această strângere, mi-a fost frică de cu totul altceva. Ceva care se mișca rapid și tăcut. Și știam că fuge după mine. Și este doar o chestiune de timp până să ajungă din urmă. Și era atât de puțin timp, dar cât era acolo, încă mai exista speranța că voi fugi, cu siguranță voi fugi. Trebuie să fugă! Din faţă se auzi un mârâit ameninţător. M-am întors brusc într-o parte, fără să îndrăznesc să mă uit înapoi sau să mă opresc nici măcar o clipă ca să-mi trag răsuflarea. Și apoi m-am împiedicat și am căzut, rostogolindu-mă pe pământul umed care mirosea a ace de pin. vuietul a venit din nou și foarte aproape. Uriașa fiară și-a plecat botul spre mine, și-a dezvăluit dinții și a mârâit amenințător. Laba lui m-a prins de pământ, apoi s-a smucit brusc, rupându-mi hainele și zgârâindu-mi sever corpul. Mirosul de sânge a umplut aerul. Fiara a adulmecat, a înghițit cu voce tare și și-a ridicat capul spre cer, scoțând un urlet lung. Apoi botul s-a întors la mine, iar el a lins sângele care ieșea, încet, bucurându-se de fiecare picătură. Mi-am acoperit fața cu mâinile, iar corpul mi-a tremurat de suspine tăcute.…